Puterea prezentului – ghid pentru a trăi o viață conștientă

PUTEREA PREZENTULUI – ECKHART TOLLE

În ultimii ani se vorbește foarte des și foarte mult despre cât de important este să trăiești fiecare clipă, să te bucuri de fiecare moment și să prețuiești prezentul. Suntem tentați să rememorăm trecutul și să sperăm că viitorul va fi mai bun. Uităm de acest timp, timpul PREZENT, clipa AICI și ACUM care este cu adevărat singura care contează.

Eckhart Tolle a intrat în viața mea în momente diferite, însă ca răspuns la întrebările mele. Prima cartea a fost Ghidul practic al Puterii prezentului. Mi s-a părut foarte interesant și greu în același timp. L-am înțeles datorită faptului că trăisem și înțelesesem ceea ce prezenta Niculina Gheorghiță în cărțile sale.

Atunci când mergi în TRECUT poți rememora două situații:

  1. Un eveniment care te-a făcut să suferi și ușor ajungi să retrăiești acel moment, totul să devină foarte viu, corpul tău începe să aibă reacții: pulsul crește, ochii se pot umezi, energia este mai puternică;
  2. Un eveniment care te-a făcut fericit – iar pentru un moment zâmbești, ai o stare de bine, însă stând acolo devii nostalgic, iar când de la nostalgie până la suferință, vorbe de genul: „ce frumos a fost atunci și acum când de urât este” e doar un pas. Și această stare îți face rău.

Și atunci, mai are sens să mergem în trecut? Ne mai este oare cu adevărat de folos? Ce ne împiedică acum să ne construim o un moment minunat, plin de bucurie, de încântare și de VIAȚĂ?!

Atunci când mergi în VIITOR și tot ce faci este să anticipezi ceva, în special negativ, îți faci la fel de mult rău pentru că viitorul îl creezi tu, cu fiecare gând, cuvânt și faptă pe care o faci. Mai este o vorbă care spune foarte realist: de ce îți este frică, nu scapi. Ce rost are să te gândești la viitor, mai ales dacă îți provoacă teamă, frică, furie, disperare, anxietate. Sau te întreb altfel: îți este de folos?01.jpg

Viitorul poate fi văzut ca o modalitate de a programa acțiunile viitoare, însă nu-l lăsa să-ți fure clipa, prezentul. Acest moment, clipa PREZENTĂ este cea în care poți face totul, ai totul și știi totul, iar dacă crezi că nu știi, poți descoperi.

Astăzi aș vrea să vă prezint o carte minunată, ce a reușit să facă lumină în multe privințe în cazul meu. Despre prezență știam demult, însă când am citit această carte parcă totul s-a conectat și a avut sens. Nu doar că a avut sens, ci am reușit mult mai rapid să trăiesc o viață în prezent.

Cu această ocazie, în loc să îmi zboare gândul în altă parte, am aflat câte scări sunt la intrarea în cetatea din Alba Iulia. Am devenit mult mai rapid conștient de gândurile mele, de trăirile mele și de faptul că mintea alunecă foarte ușor între cele două extreme, iar cu PUTEREA PREZENTULUI, de ECKHART TOLLE poți înțelege de ce și mai ales ce poți face.

2.jpg

Mi-a plăcut mult ideea de a fi blând cu tine și de a nu te critica pentru faptul nu poți sta permanent conectat la prezent, observator al gândurilor tale. „Puterea prezentului cuprinde un sistem de convingeri conform căruia este benefic să trăim ancorați în prezent. Filozofia cărții pledează pentru debarasarea de corpul-durere, o forță distructivă pe care o exercită mintea și ego-ul asupra corpului. Mesajul cărții este pe cât de simplu pe atât de revelator: dacă alegem să trăim în prezent ne dăm șansa de a avea o viață fericită.”

Cu ajutorul acestei minunate cărți am înțeles că atunci când suntem în prezent, noi nu avem niciun fel de problemă. În ultima vreme am adăugat la lista cuvintelor blocante cuvântul PROBLEMĂ. Am citit în PUTEREA PREZENTULUI concret: atunci când ești conștient, când trăiești în clipa de ACUM, nu poți avea niciun fel de problemă. Toate aceste „probleme” sunt fie niște retrăiri ale trecutului, fie anticipări ale unei situații din viitor. Mai mult, ne putem confrunta zilnic cu multe situații de viață (provocări), însă acestea nu sunt viața noastră. Atunci când alegi să trăiești conștient, să trăiești în prezent, nu ai nicio „problemă.” Fă chiar tu acest experiment: ACUM, ÎN ACEASTĂ CLIPĂ, FĂRĂ  A TE RAPORTA LA TRECUT SAU VIITOR, ÎN ACEST MOMENT AI VREO PROBLEMĂ? Dacă răspunsul este NU, atunci, oare avem noi probleme? Sau ele se nasc din faptul că trăim inconștient, că retrăim trecutului și „sperăm” (alt cuvânt blocant) la un viitor luminos. Orice faci în afara lui ACUM, e cu semnul întrebării. Singurul moment de care poți fi cu adevărat sigur este PREZENTUL. Prețuiește-l. Mi s-a părut uimitor, revelator. Și am pornit să aplic lucrurile astea în viața mea.

Așa am ajuns la această experiență pe care am relatat-o și pe pagina mea: Am renunțat să mai judec experiențele. Le iau exact așa cum vin, având credința că întotdeauna se întâmplă ceva minunat. Sunt prezent și atent la tot ce simt, la tot ce este în interiorul meu.

 Exemplu din viața mea: ieri am plecat de la un examen care a decurs extraordinar și aveam programat să călătoresc acasă cu autobuzul. La autobuz mai era un singur loc liber, rezervat și eu nu puteam să merg cu el. Primul impuls putea fi: „of! ce ghinion. numai mie mi se întâmplă, nu voi ajunge acasă la fel de repede, pierd o grămadă de ore.” Însă, natural nu a fost deloc așa. Nu am avut acest impuls, ci mi-am spus, „ok, super! voi merge cu trenul, mai văd și alte locuri decât cele văzute din autobuz și totul este minunat.”

Rezultatul a fost că am petrecut niște ore într-o armonie deplină, am povestit, am râs cu oameni faini și efectiv nu am simțit cum a trecut timpul. Doar am realizat că la următoarea stație cobor.

Așadar, în loc să las frustrarea să își facă loc în mintea și ulterior în starea mea de spirit, am decis să fiu convins că voi trăi o experiență frumoasă și că totul este bine exact așa cum este. Și abia aștept următoarea călătorie cu trenul.

„Pentru a ajunge însă la o viață fericită, e nevoie să ne răspundem la o întrebare: imaginea pe care o avem asupra realității este, într-adevăr, cea mai adecvată? Știm cine suntem, care este puterea noastră reală și în ce consta aceasta de fapt? Pin răspunsurile sale la aceste întrebări, autorul ne inițiază într-o călătorie spirituală prin care învățăm să depășim locurile comune ale gândirii cotidiene. În urma lecturii, ajungem să fim cu adevărat împăcați cu noi înșine și cu ceilalți. Ne descoperim sinele autentic, complet și perfect.”

Cel mai mult mi-a plăcut, pe lângă informația foarte complexă, revelatoare și faptul că informația este de tip: întrebare – răspuns. Întrebările sunt exact cele pe care fiecare dintre noi ni le-am adresa, le-am pune autorului. Astfel, înțelegem și mai bine filozofia. De asemenea, practica face diferența între a rămâne filozofie și o viață trăită conștient.

Oprah Winfrey afirmă că PUTEREA PREZENTULUI, de ECKHART TOLLE este cartea pe care nu doar că o are pe noptiera din dormitor, ci și mai multe exemplare în camera de oaspeți. L-a avut invitat în emisiunea sa alături de care a discutat și mai multe lucrurile care pot fi găsite în carte. Vă ofer mai jos cele două materiale subtitrate în limba română.

ECKHART TOLLE s-a născut sub numele de Ulrich Leonard Tolle lângă Dortmund, în Germania anului 1948. Tolle explică copilăria sa ca fiind una nefericită: părinţii săi erau într-o continuă luptă, în final ei luând-o pe drumuri separate. La 13 ani el s-a mutat în Spania cu tatăl său și pe parcursul copilăriei, spune el, s-a simţit ca un străin la şcoală.

Eckhart Tolle relatează o experienţă care şi-a pus amprenta pe viaţa lui pe când avea 29 de ani (în 1977). El spune că într-o noapte a avut o trăire care l-a transformat: „Nu am putut să mai trăiesc cu mine. Iar din asta se ridica o întrebare fără un răspuns: cine este eul care nu poate trăi cu sinele? Ce reprezintă sinele? M-am simţit atras într-un vid! Nu am ştiut atunci că ce s-a întâmplat cu adevărat era de fapt prăbuşirea sinelui făurit de minte, cu apăsarea sa, cu problemele sale, ce trăiesc între trecutul nesatisfăcător şi viitorul înfricoşător. S-a dizolvat. În dimineaţa următoare m-am trezit şi totul era atât de paşnic. Pacea era prezentă pentru că nu exista niciun sine. Doar prezenţa sau „fiinţa” ce doar observa şi privea.”

Exact după acest moment el şi-a început cariera de scriitor. De asemenea, atunci şi-a schimbat şi numele. Majoritatea cărţilor scrise de Eckhart Tolle se concentrează pe învăţături spirituale.

Vă recomand această carte cu toată dragostea, indiferent de vârstă, statut social sau grad de dezvoltare interioară.

Cartea are doar 262 pagini și este foarte ușor de citit și înțeles. Partea practică va înclina cel mai mult. Poate fi achiziționată de la editura Adevăr Divin. Click aici: http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=2041

Advertisements

Tu ce părere ai?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s