Cum interiorul creează exteriorul

Interiorul creează exteriorul

Pentru început, vă invit să ne relaxăm. Pentru a ne puteam conecta cu Ființa noastră este nevoie să fim într-o stare de pace, iar această stare există într-un singur moment: în PREZENT. Așadar, să ne conectăm la prezent.

de Răzvan DANC

Cea mai ușoară modalitate de a te conecta la prezent este să fii conștient de respirația ta. Pur si simplu: simte cum aerul este inspirat pe nas, cum merge în plămâni și, mai apoi, se activează respirația pe diafragmă; după asta aerul urcă și este expirat pe gură. O altă metodă este respirația în patru timpi: 4 timpi inspiri, 4 menții aerul, 4 expiri și mai ții încă 4 timpi respirația. Toți timpii se numără în gând. O a treia metodă de conectare la Ființa Divină este prin afirmație: EU SUNT DINTOTDEAUNA CONECTAT LA SINELE MEU DIVIN și/sau EU SUNT DINTOTDEAUNA GHIDAT DE SINELE MEU DIVIN. Alegeri oricare sau pe toate. Acum sunteți în prezent. Nu mai contează ce a fost ieri sau ce urmează mâine.

Să vedem care sunt câteva idei pe care ne putem focusa atenția astăzi, desigur este o posibilitate, însă voi puteți alege să experimentați ce doriți. Afirmația momentului este: TOATE RELAȚIILE MELE SUNT ARMONIOASE – Atunci când creăm armonie în inimile și mințile noastre, o vom găsi și în viața noastră. Interiorul creează exteriorul. Întotdeauna!

În ultimii doi ani de zile, frază interiorul creează exteriorul înseamnă atât de mult pentru mine și mi se pare atât de reală, încât m-a ajutat să mă eliberez de orice tentativă de a da vina pe cineva, de a mă victimiza sau de a căuta în oamenii sau evenimentele din jurul meu vinovați.

Această frază m-a responsabilizat foarte mult și m-a făcut să înțeleg că dacă eu, în interior, am o stare bună, de liniște, de iubire, de bucurie, de prosperitate – voi întâlni asta oriunde merg. Și am experimentat de nenumărate ori aceste stări.

Personal, cred despre oameni că sunt niște ființe minunate. Iubesc Dumnezeul din fiecare om pe care-l văd, nu pun etichete și nu mă limitez la a știi câți ani are, de unde este sau care e scopul lui în viață. Am trecut, prin dorință și intenție, dincolo de suprafața lucrurilor. Și atunci, întâlnesc oriunde merg oameni care să reflecte această credință a mea.

De nenumărate ori am mers în fața unor secretari (despre care există credința că sunt mereu prost-dispuși), iar pentru că eu credeam că sunt oameni minunați, că fiecare vrea să fie eficiență maximă, am avut aproape întotdeauna o colaborare excelentă. Da, au fost și momente în care oamenii din jurul meu erau nervoși. În aceste momente ai două soluții:

  1. Intrii și tu în energia lor, începi să te enervezi, vorbești urât și de acolo până la un scandal e doar un pas;
  2. Te centrezi în interior și te întrebi „ce se întâmplă?”, „de ce a apărut această situație în realitatea ta?”, „cu ce din interior am atras o astfel de persoană?”, sunt oare și eu la fel ca cel din fața mea?” În cazul meu răspunsul a fost întotdeauna DA.

Ce poți face atunci când în jur nu e armonie și înțelegi de fapt că ea nu e nici în tine? Vă pot spune ce fac eu:

  1. Spun STOP și încep să respir conștient – mă aduce în prezent, mă conectează la realitate și devin responsabil și/sau atent la vorbele mele, gândurile mele.
  2. Spun o afirmație – eu sunt dintotdeauna liniște și pace interioară, eu sunt dintotdeauna în armonie cu mine și cu cei din jur, eu sunt dintotdeauna eficiență maximă.

Am dezvoltat oarecum abilitatea de a face lucrurile astea în mai puțin de un minut și merită să „pierzi” un minut redresându-te decât să îți strici toată ziua într-un scandal. Până la urmă, interesul tău e să îți rezolvi treaba, la fel și cel din fața ta.

Acest exemplu se repetă și poate fi aplicat indiferent de situație și împrejurare: servicii publice, relații la locul de muncă, parteneri, familie, copii. Sunt de părere că atunci când ajungem să înțelegem faptul că INTERIORUL CREEAZĂ EXTERIORUL sau exteriorul este o oglindă a interiorului, multe din așa numitele probleme moderne se vor rezolva.

Când înțelegi că atragi în viața ta oameni exact ca tine, nu mai dai vina pe exterior în primu rând, ci cauți în interior răspunsuri. Este foarte importantă prezența. Eu sunt fascinat de această idee și înțeleg, experimentez, trăiesc tot mai mult această stare. Și atunci când apare o situație în viața ta, tu fiind prezent, poți face două lucruri, spune Eckhart Tolle:

  1. Accepți – dacă situația nu poate fi schimbată, deci nu are rost să mergi în trecut sau să anticipezi viitorul;
  2. Acționezi – vezi ce se poate face ATUNCI, deci AICI și ACUM, cu învățăturile din trecut, dacă e cazul și cu ceea ce ești și simți în prezent.

Să vă fie de folos, fiți prezenți și conștienți de faptul că viața vă iubește!

            Cu iubire și dăruire pentru încântarea Sinelui Divin!

Dacă simți că ai nevoie de o consiliere spirituală sau o astrogramă personalizată, te invit să îmi trimiți cu încredere un e-mail la adresa razvandanc@gmail.com sau da click aici.

Pentru a urmări mesajele pentru această săptămână, dați click pe video-ul de mai jos!

Advertisements

3 thoughts on “Cum interiorul creează exteriorul

  1. De ce nu spuneti si de cate ori trebuie repetate aeste afirmatii si cate zile???????? Omul citeste trece mai departe si nu ramane cu nimic folositor pentru viata lui, nu poate pune in practica pentru ca nu stie cum. Fiti mai responsabil si cu ceilalalti.

    Like

    1. Afirmațiile se scriu de 21 de ori, timp de 29 de zile. Pe acest blog, cine îl citește mai des, se afla toate aceste informații. Cine caută, găsește cu siguranță. Mult succes in a va crea o viața in armonie cu dvs și cu cei din jur.

      Like

    2. Ceea ce dumneavoastră ați făcut (faptul că ați fost interesată și ați întrebat, pentru care vă felicit) poate fi făcut de oricine. Dacă doar citim și mergem mai departe și nu ne interesăm de mai mult (pentru că uneori este responsabilitatea noastră să căutăm, nu doar să primim de-a gata), înseamnă că atât a fost, pentru atât eram pregătiți la acel moment – sau nu trăiam în prezent pentru a ni se părea interesant sau intrigant și să vrem să aflăm mai multe. Cred că ați înțeles subtil ce am vrut să transmit. 🙂

      Like

Tu ce părere ai?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s