Venus în Rac – 17 IUNIE

Îmi face o deosebită plăcere să vorbesc despre Venus, despre iubire, despre bun-gust, frumos și de ce nu, despre cash-flow pentru că și de bani avem nevoie pentru lucrurile materiale ale fiecărei zi.

IMG_1415

Puțin după 21:30, Venus pășește în zodia Racului, semn în care va sta până în aproape la jumătatea lunii iulie. Ascendentul momentului este în Capricorn, iar casa în care se află Venus la momentul intrării este cea responsabilă de sănătatea noastră, dar și de relațiile pe care le avem la locul de muncă. Printr-o ușoară extensie, sănătatea relațiilor noastre, a trecutului nostru și a modului în care ALEGEM să ne raportăm la acesta.

Racul este un semn de apă, intens conectat la trecut, la origini, la ce a fost și mai puțin înspre ce va fi. Nevoia lui este de vindecare, de eliberare pentru a putea trăi prezentul. Mai mult de atât, trăind în prezent, nu mai lasă trecutul să îi creioneze linii de destin.

Venus îndulcește această senzație de nisip mișcător emoțional în care ne putem simți. Soluția nu este să te zbați. Ascendentul este, așa cum spuneam, în Capricorn – semn de pământ, cardinal (la fel ca Racul), iar asta ne ajută să găsim mobilizarea interioară de a crea o oarecare oază de liniște.

Dacă putem deveni ușor morocănoși în perioada următoare? Se prea poate. Ce nu este recomandat să facem este să ne opunem schimbării. Atât Racul cât și Capricornul au în vedere evoluția – își doresc asta – și au de lucru la acest capitol mai mult sau mai puțin. Practic, oricât ai fi de nostalgic, nimănui nu îi place să sufere, nu? Totuși avem nevoie de pârghiile prin care să ieșim din anumite nisipuri mișcătoare emoționale, așa cum le-am numit.

IMG_1416

Să nu ne opunem schimbării, ziceam mai devreme. Unul dintre motive este că face bine la sănătatea noastră orice schimbare făcută conștient, dar, mai presus de asta, avem parte de prezenţa lui Pluton foarte aproape de Ascendent. Iar Pluton aduce schimbarea, aduce renașterea după moarte (metaforic).

Când mă gândesc la Capricorn, gândul meu fuge la iarnă când natura este mai „săracă” și oarecum suntem siliți să ne descurcăm cu ce avem, cu ce am adunat în timpul anului. Ferice de cei care o fac, ferice de furnică. Folosim deci bagajul pe care l-am acumulat, cunoștințele pe care le avem din toate experiențele trecute. Mai ales că Racul înmagazinează cu drag, direct în suflet.

Pluton ne invită să lăsăm la o parte vechile tipare mentale despre iubire (adesea nesănătoase) și să vrem ceva mai mult, să reconstruim ceva mai solid, mult mai puternic, astfel încât iarna viitoare să nu ne prindă nepregătiți. Ferice de greiere ce mai are încă o șansă.

Ne putem simți puși față în față cu ce am fost și să ni se arate ce suntem. Putem aveam simțiri și trăiri mult mai puternice în următoarele zile, iar Luna Plină ce urmează va contribui la asta. Să acceptăm să ne întoarcem puțin privirea spre familie, spre ceea ce noi considerăm că este CĂMIN.

IMG_1417

Soarele este și el prezent în ecuație alături de Venus și pe de o parte ne oferă lumină, protecție și ghidare, iar pe de altă parte ne poate face să devenim mai sensibili, pe alocuri ipohondri.

Aspectele cu Lilith ne invită să scoatem la suprafață gunoiul emoțional ascuns. Fiecare facem asta și nu ne ajută deloc să ne dezvoltăm. Să nu uităm că totul este GÂND, iar orice GÂND POATE FI SCHIMBAT. Pluton ajută. Să acceptăm să conștientizăm și apoi să vindecăm. Nu cred că ne-ar face mare plăcere să se întâmple lucrurile cu forța, deoarece amânăm prea mult.

Vindecarea emoțională, la primele simptome ale „bolii” începe prin acceptare. Vezi că lucrurile nu stau așa cum vrei, întreabă-te de ce? ce anume din tine a adus asta în realitatea ta. Apoi acceptă aceste lucruri și pornește procesul de vindecare, pur și simplu făcând lucrurile altfel. Nu te lăsa să rulezi aceleași gânduri. Echivalentul acestei rulări este zbaterea în nisipuri. Vei sfârși deshidratat – sleit de puteri, de motivare și în final vei renunța.

Advertisements

Tu ce părere ai?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s