18 – 19 IUNIE: VENUS CONJUNCT CU JUPITER

Chiar imediat după miezul nopții, Venus intră în conjuncție cu Jupiter din Leu, iar împlinirea aspectului va avea loc în preajma zilei de 1 iulie. Întâlnirea celor două planete trebuie privită ca unul dintre cele mai pozitive lucruri din acest moment.

Sursa: wallpaperswide
Sursa: wallpaperswide

Aspectul ne face mai sinceri, mai politicoși și cu siguranță mai sociabili. Ne vom bucura bineînțeles și de multă imaginație, pe care o putem materializa în această perioadă. Raza de acțiune a conjuncției este dată prin prisma casei V – o casă a creației, a iubirii și de ce nu, a distracției. Ascendentul momentului este în Pești, un semn de apă care ne amprentează sensibilitate, dar și nehotărâre.

Să zăbovim puțin și să înțelegem mai bine cam ce înseamnă asta: Venus este planeta dragostei, o planetă care ne înzestrează cu mult simț estetic și artistic, dragoste pentru frumos și tot ce ține de sfera gentilului, a bunului gust. Mai este considerată și micul benefic, deoarece ne poate aduce câștiguri cu „mai puține zerouri”, dar care să reprezinte exact mâna de ajutor de care aveam nevoie. Jupier – marele benefic, fiind cea mai mare planetă a sistemului solar, ne aduce expansiune, mari șanse. Cu toate acestea, Jupiter mai acționează și asupra filosofiei de viață și a credințelor.

O întâlnire a celor două planete „benefice” ar trebui să fie colacul de salvare a celor care au  plutit în derivă în ultima vreme, mai ales din punct de vedere sentimental. Câmpul în care acționează conjuncția (la momentul în care intră în aspectul de conjuncție) este un câmp favorabil, în care Venus, cel puțin ar putea avea multe de zis. „Micul benefic” este atras de tot ceea ce are de oferit casa V, așa că își va manifesta puterea, cu siguranță ajutată și de Nodul Sud care este în trigon cu Venus. Să fie oare vorba de lucruri din trecut pe care le-am ignorat, talente sau pasiuni despre care știam doar noi? Acum ar fi o bună perioadă să le scoatem la lumină.

Nu doar Venus și Jupiter sunt în conjuncție, ci și Jupiter și Junon, deci prin legea tranzitivității și Venus este în conjuncție cu Junon. Este adevărat, este un aspect care nu mai dureaza multă, deoarece orbul este de peste 6 grade (abaterea de conjuncția exactă de 0 grade), dar suficient cât să ne dăm și mai mult seama cam pe ce axă ar trebui să ne concentrăm: a iubirii. Iubirea poate fi interpretată în multe feluri: matern, patern, sexual, vis-a-vis de obiecte, bani, lucruri. Acum aș spune că este un buchet din toate cele de mai sus și niciun domeniu nu rămâne neatins. Atenție totuși! Nu e un lucru greșit să vrem să ne manifestăm iubirea, mai ales că avem curaj să o facem, avem toate resursele de care avem nevoie pentru a lupta neobosiți. Cu toate acestea, Saturn se comportă precum instructorul care te învață să conduci: când tu nu mai poți deține controlul – pune el frână.

Perioada pe care o traversăm este una de conciliere, în care trebuie să acceptăm că am făcut lucruri greșite și că trebuie să ne asumăm responsabilitățile. Apar sau nu apar situații din trecut sau retrăim sau nu momente de acum câteva luni (Saturn retrograd în Scorpion) – oricum ar fi ne vom simți influențați în plan afectiv, așa că în acest moment nu e prielnic să plusăm, deoarece putem pierde pe alte părți. Să nu uităm și de principiul „reversul medaliei”: persoanele care acționează în acord cu ceea ce este corect, se vor bucura de situații fericite din care vor ieși în avantaj. La cealaltă extremă: faci rău, primești rău.

Ziua continuă cu un trigon între Lună și Chiron în semne de apă (Rac – Pești) așa că este posibil să fim hipersenzitivi, dar putem folosi această încărcătură emoțională în special în mediul profesional, unde este posibil să avem idei care să ajungă cu ușurință la „sufletul” superiorului și care să reprezinte cheia (Chiron) spre rezolvarea unei situații. Putem vedea mult mai limpede (semne de apă) soluții, pe care poate până acum le-am ignorat. Nici aspectul cu Lilith al Lunii nu trebuie ignorat (bisextilul) care pară să scoată la suprafață temerile, în special financiare pe care le avem. Poate că problemele la care trebuia să găsim soluții în acest sector nu au dat efectul scontat sau încă nu se văd rezultatele. Trebuie să apelăm la răbdare și să nu credem că totul se poate face la comanda noastră. Poate situația creată vine întocmai să susțină ce am spus mai devreme.

În cursul zilei mai avem două aspecte dinamice, și anume două inconjuncții: Soare – Saturn și Venus – Pluto. Cel din urmă vizează chiar reversul medaliei de care vorbeam mai sus: imoralitate, fire sensibilă, irascibilă și ușor de rănit. Iar inconjuncția Soare – Saturn scoate la iveală părțile nu prea plăcute din noi. Cred că acesta este unul dintre dușurile reci ale lui Saturn. Suntem răsplătiți sau trași la răspundere după caz pentru acțiunile noastre. Cam acesta să fie momentul în care să simțim acțiunea lui Saturn retrograd în Scorpion? Să înceapă deja oare testele trecutului?

Datorită inconjuncției Venus – Pluto, în jurul orei 14 se formează Yod-ul sau Degetul lui Dumnezeu. Acest Yod este definit ca două aspecte de inconjuncție cu baza un bisextil. Planetele implicate sunt Pluto – Venus – Neptun, cu Venus focar.  Această configurație este una cu deosebit de multă încărcătură, care conține un element al destinului. Trebuie să ne adaptăm energiile personale în funcție de experiențele exterioare cu mare dificultate. În general, aspectul de inconjuncție este responsabil de problemele de sănătate, așa că ne putem surmena pericolos de mult dacă nu ne dozăm bine forțele. Suntem puși în fața unei răscruci de drumuri, ne cântărim șansele și optăm pentru un curs sau atul al acțiunii. De fapt, această alegere nu se bazează pe oportunități, ci pe resurse dezvoltate anterior și care acum au nevoie doar să fie prelucrate, într-un fel sau altul. Focarul aspectului este Venus, proaspăt intrat în conjuncția despre care am vorbit în deschiderea articolului. Este bine să folosim energia lui Venus, iar dacă asta înseamnă să scoatem la suprafață probleme din căminul familial, nu ar trebui să fie o dezamăgire, ci trebuie privită ca o șansă pentru a îndrepta lucrurile. Nu uitați că norocul ne surâde zilele acestea.

Ziua de 19 iunie pare una mai relaxată, o zi în care și Luna se alătură conjuncției Junon – Jupiter – Venus. Tind să cred că lucrurile vor sta minunat, mai ales pentru cei care au de susținut examene sau pleacă peste granițe. Vor reuși să facă tot ce și-au propus, mai ales că Luna pășește cu pași alerți în Leu. Aspect puternic deoarece indică ambiție, încredere în sine, integritate, organizare și metodică (numai bune pentru cei care sunt în sesiune sau se pregătesc pentru alte examene) Totuși, să nu încercăm să ajungem la putere prin orice mijloc, deoarece nu acesta este scopul zilei.

Avem parte de câteva aspecte tensionate după ora 18: Saturn face o inconjuncție cu Marte, Soarele intră în cuadratură cu Nodurile Lunare. Cred că inconjuncția cu Saturn este exact ce trebuie. Și eu am simțit în ultima vreme o tendință războinică, o luptă acerbă pentru un ego nepătat, doar bazate pe impuls. Acum lucrurile trebuie să se mai calmeze și apele (Rac – Scorpion) să intre în matca lor.

În final, pe parcursul zilei are loc un aspect dinamic intre Nodul Sud, Luna, Venus și Saturn care ne oferă stabilitate internă, flexibilitate și abilități de rezolvare ale situațiilor în care suntem implicați, mai ales cu privire la cele pe care nu le-am rezolvat deja. Pe lângă acestea, mai este adăugată și aspirația de a transforma împrejurările. Aspectul combină abilitățile și stabilitatea cu skill-urile de a ajunge la un rezultat. Toate se cumulează pentru a scoate deci la iveală soluții, mai ales raționale.


Ai o întrebare la care nu găsești un răspuns clar? Vrei să afli mai multe despre personalitatea ta? Trimite un email la astrocercetas@gmail.com sau CLICK AICI împreună cu: numele, data, ora și locul nașterii tale + întrebarea la care îți dorești răspuns, iar eu îți voi răspunde în cel mai scurt timp GRATUIT.

Advertisements

Tu ce părere ai?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s