13 mai: Eliberează-ți sufletul!

Ziua de 13 nu trebuie să fie considerată, în general, ca zi cu ghinion. Este adevărat că sunt multe zile care sunt încărcate cu energii negative, dar trebuie  să reușim să folosim chiar și astfel de energii în favoarea, nu contra noastră.

Sursa foto: wallpaperswide
Sursa foto: wallpaperswide

Aș numi această perioadă „ce-i în gușă și-n căpușă” , deoarece prezența lui Marte în Gemeni ne „obligă” să spunem clar și răspicat, chiar dacă uneori mai acid sau mai puțin respectuos, ce credem și simțim. Am pus obligă în ghilimele, deoarece ne doream de mult ocazia să putem să ne eliberăm de povara pe care o  duceam în spate.

Atenție totuși deoarece Marte are o acțiune tip bulgăre, care cu cât înaintează mai mult crește în dimensiune. Careul Lună – Mercur (în Gemeni) ne sensibilizează, ne facem să  șovăim și să mai aruncăm o privire înainte de a spune ceva, de teamă să nu greșim. Nimic negativ în asta, doar  că  există riscul de a ne simți frustrați și situația să se întoarcă  împotriva noastră. Ne adunăm ideile puțin mai greu pentru că vrem să spunem multe. Suntem afectați de orice lucru pe care îl auzim. Până la urmă, nu suntem noi singurii care au ceva de spus despre alții.

Luna încă mai este în conjuncție cu Neptun așa că avem imboldul de a spune chiar și cele mai ascunse lucruri. Dacă nu ascunse, neașteptate pentru cei de lângă noi. Fie că este sau nu vorba despre noi, acceptăm cu mai mare ușurință emoțională să spunem ceva pentru a ne elibera sufletul.

Opoziția cu Luna Neagră crează dificultăți sau blocaje, în special cu  mamele sau alte persoane apropiate de sex feminin. Blocajele sunt sau ar trebui întotdeauna percepute ca niște avertizări. Acestea se referă  la  problemele pe care le  ignorăm sau nu le conștientizăm. Același aspect mai pune paie pe foc și ne dă puterea de a mărturisi totul încât să ne eliberăm de sub presiunea ultimei perioade.

Cel puțin acum reușim să fim mai îngăduitori, nu vom mai critica orice și pe oricine, chiar daca avem multe lucruri să ne spunem. Opoziția Mercur – Saturn s-a disipat, iar cel puțin din acest punct de vedere lucrurile se mai „normalizează.” Saturn în relație cu Mercur vine cu prudență multă. De fiecare dată când ne gândim la un lucru, mai analizăm de câteva ori înainte de a trece la treabă. Pentru mulți, un astfel de aspect ar putea înseamna un blocaj. Ei bine, realist dacă am privi situația, este mai bine să reflectăm de câteva ori înainte de a face ceva.

Este o zi de eliberare, așa cum spuneam. Este un proces care abia a început și mai poate continua până la Luna Nouă. Atunci trebuie să ne realegem coleggii, să ne regrupăm și să trecem la aplicarea unor noi idei. Momentul de Luna Nouă din Taur  poate aduce multe câștiguri pe plan material, dar și siguranță a căminului.

Mercur îl mai temperează pe Marte, mai ales în Gemeni. Este adevărat că puterea celor două este uneori distructivă, dar ne trebuie de cele mai multe ori curaj să spunem „DA” sau „NU”, nu doar să facem compromisuri de dragul celorlalți sau pentru a fi totul, aparent, bine.

Advertisements

Tu ce părere ai?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s