10 mai: Totul e bine când se termină cu bine

La ora 2, Luna intră în Vărsător. Este un moment ideal pentru a ne întări relațiile cu prietenii de care suntem apropiați sau, de ce nu, să ne reîntâlnim cu un amic din trecut, de care nu mai știam nimic. Există șansa ca noi amiciții să apară la orizont, amiciții care se pot transforma în iubiri care vin să îndulcească atmosfera tensionată a ultimelor zile.

Sursa foto: wallpaperswide
Sursa foto: wallpaperswide

Este perioada perfectă pentru puțină detașare, puțină libertate de gândire și exprimare. Puneți mâna pe telefon și dacă ați rezolvat toate problemele de la locul de muncă, ieșiți în parc sau la o plimbare și pregătiți-vă energetic pentru o nouă săptămână. Ultimele șapte zile nu au fost dintre cele mai plăcute, mai ales pentru aceia care au început săptămână cu mici sau mari conflicte. Nu au fost scutiți de nicio „pedeapsă” și au mare nevoie de puțin distracție.

Luna face aspecte benefice cu Marte (în Taur), Saturn (în Săgetător) și Mercur (în Gemeni), dar aduce mici teme de gândire prin inconjucția cu Venus (în Gemeni). Avem mult dinamism, multă putere de acțiune, dar și determinarea care poate ne lipsea. Prezența lui Marte în Taur vorbește despre un temperament iubitor, vitalitate, curaj, viață sentimentală agitată, dar și puterea de a face orice.

Sextilul cu Saturn ne oferă capacitatea de a atrage încrederea altora, pentru modul just în care gândim și acționăm. Preferăm să gândim bine o situație înainte de a lua o decizie, iar ăsta este un lucru lăudabil, lucru care va fi apreciat și de cei din jur. Suntem mai răbdători și ne simțim mai sănătoși (nu doar fizic, ci și psihic). Cu siguranță ieșirea din seara zilei de 10 mai va face minuni.

Trigonul cu Mercur care ne oferă o gândire limpede, sănătoasă și calități deosebite pentru afaceri, se formează în jurul orei 6 și se disipă abia în 11, pe la ora 10:30. Tot acest timp este arhi-suficient pentru a încheia tot ce ați lăsat nefinalizat vineri. Lucrurile se mai complică după ora 10:30, dar despre asta vom vorbi la momentul potrivit.

În continuare suntem vulnerabili în ceea ce privește viața sentimentală. Inconjucția cu Venus cere dezvoltare pe plan relațional și dacă folosiți puterea lui Mercur pentru a crea un mediu cât mai bun la locul de muncă, nu mai aveți o baza pentru a soluționa și acele probleme. Acum două zile vă spuneam că dacă nu mai găsiți o soluție, ar fi mai bine să lăsați totul mai moale, să nu mai încercați deoarece nu veți reuși să ajungeți la numitor comun.  Poate ziua de 11 mai vine cu o oarecare „liniștire” a apelor și puteți reveni la masa „negocierilor”. Asta dacă mai aveți ce negocia și nu ați luat ieri decizii radicale și definitive.

Mercur face aspecte întrega zi cu casele I și X, în mare parte benefice. Deci, vă va ajuta la o dezvoltare persoanală și de ce nu în carieră. Îl văd pe Mercur în conjuncție cu casa I ca un evaluator foarte strict a ceea ce suntem noi cu adevărat. Ar fi minunat dacă am reuși să discutăm mai mult cu noi, să ne iubim, să ne oferim mai multă atenție, pentru că merităm și avem nevoie. Relațiile pe care le avem cu interiorul nostru, mai devreme sau mai târziu, se vor reflecta în modul în care îi tratăm pe cei din jur. Astfel, dacă suntem în disonanță cu interiorul, nu vom putea să avem relații armonioase cu colegii de muncă, iar ei nu au nicio vină pentru eșecurile noastre.  

astrocercetaș

Advertisements

Tu ce părere ai?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s